elegii uitate

*
ceea ce doresc, Ulysse, e o liniştire a setei
poate o clipă mai lungă de bucurie
atotputernică
mai presus de toate
pentru că nu trăim decât prin clipe
şi când nu le avem decât pe ele
uităm
şi le pierdem
rătăcitorule

şi rămâne neliniştea
continuă
infailibilă

implacabilă
şarpele mă sugrumă clipă cu clipă
miile clipele
tale

*
senzaţia aceea
brusc dureroasă
senzaţia aceea
de străin
senzaţia aceea
de mirare
aflată deasupra tuturor lucrurilor
stai
cât mai aproape de ele
şi eşti tot mai departe de
ceea ce a putut să însemne ceva
pentru tine
când speri
de ce mai este nevoie să atingi
suflete, suflete
hai, fă ceva pentru mine

pannier d’osier

j’etais si triste et je ne savais plus.

que faire ?
peut etre me souvenir et mes souvenirs seraient de printemps
oh, mood changeant

et rose elle a vecu ce que vivent les roses

Je t’aime. Mon amour
Je n’ai plus rien.
Ou est-ce mon ame, Séchée.
Dans le cerveau défriché
la pensée ne murit plus
et n’apporte rien du
champ bénissant ses épis
l’automne s’en va
nous n’allons pas cueillir
nous n’allons pas choisir
les doux fruits
d’une chère cueillette

qui s’enfuit

and lead us not

prima pisică a murit
a 2a pisică a murit
a 3a speranţă e gata şi ea în curând
înaltele feţe bisericeşti au făcut demult pactul au
zâmbit la cel cu ochi albaştri
cu respectarea canoanelor de îndepărtare de rău
astfel încât iarna s-a aşezat
în clepsidră deasupra toamnei
iar în crevasa dintre sprâncene am
găsit 3 poteci pe care am să filez ca-n mystery murder
pentru că întotdeauna am respectat ordinea procedura
astfel încât în aceste condiţii cum aş putea să păşesc
pe fereastră când pe partea cealaltă s-au lipit
fulgii ninsoarea dinspre maria

si totuşi şi totuşi
în această după amiază când soarele
se aşează peste răni ca peste crengi
te simţi atât de limpede atât de uşor
încât poţi să ierţi sau

doar să ceri un avans

daniel turcea : Epiphanie

I.
plus que
la vie
la lumière
caressant

plus haut
plus profond
plus près

les mots pareils à un flambeau
dans une mer de flammes. brulant.

II.
eau
et esprit

sang
et eau

parole
et vie

III.
je suis la poussière du chemin
paupière
à peu près tombeau
soit l’Amour qui
en nous commence
saint, saint,
saint!

feuille

saulée je suis quand je pleure. Aé

jamais, jamais on ne sait pourquoi

souvenir frôle mes nuits des regrets délicats

le roman du chèvrefeuille ronronne

dans mes rêves un coup de sonnette tintinnule

infiniment

les nuits s’écoulent ruisseau qui saute

sur le lit des mousses brûlées

épines vertes. Aé

Hello world!

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!